O dupa amiaza rupta de realitate…

Un oras mic (Urbea X ?!), o zi oarecare la sfarsitul verii. Un cartier linistit, ferit, locuit predominant de varstnici. Blocuri vechi, imbracate in tehnologia sec XXI- izolate, fatada noua, prea colorata. Desi striga a nou, miroase a vechi…Lucru confirmat de batraneii care stau pe banca din fata. Altii se feresc de soare, stau pe balcon, pe geam sau la povesti pe casa scarii.
In vizita ( sa zicem ca eu sunt Ionel, o varianta feminina cu mai putine boacane la activ ). Incerc sa citesc o carte, ascunsa dupa un termopan undeva la etajul 4. Ah liniste…( ce putin dureaza , doamne…)
Dintr-o data, strigate, agitatie, lumea scoate capul afara pe unde apuca. Deranjata de la o lectura prea putin interesanta, ma obosesc sa privesc si eu alaturi de vecinii mei temporari.
Scandalul de proportii din cartierul linistit si batran este declansat de o minge de fotbal…Imi dau jos ochelarii, cred ca azi nu vad bine cu ei…Ma uit mai atent pe geam si ma intreb daca asta se intampla azi, acum ( in 2008-ul asta…)
Un grup de copii, intre 7-13 ani faceau o galagie infernala. Jucandu-se in fata blocului ( greu de crezut in zilele noastre,nu ?!), nu erau mai mult de 10 la numar. Nu stiu cum reusesc ei sa–si arunce mingea in singurul salcam din fata blocului, aflat langa niste garaje…
Acum ca am pus la punct ce-i si cu scandalul, desfasurarea actiunii a parut desprinsa din cotidian.
Copii au inceput o galagie fara margini, ideile de salvare a mingii de la cel mai mic la cel mai mare copil prindeau contur prin zbierate, sa se faca siguri ca sunt auziti. Au inceput sa scuture salcamul, sa dea cu pietre in creanga vinovata. Pietrele nimereau insa pe acoperisul garajului, asa a inceput un minicirc…
Batraneii strigau la copii sa termine cu balciul, ca fac galagie, ca strica acoperisul…Copii plangeau si zbierau unul la celalat pentru minge, si mie inca nu-mi venea sa cred ca acei copii nu se aflau in fata unui TV sau a unui joc pe calculator, ci plangeau dupa o minge de 2 lei…
Dupa o ora de tambalau, apare un parinte (grabit sa ajunga la servici) cu o scandura de 2 m. Atmosfera se contureaza cu sfaturile batranilor si zbieratele copiilor : « MAI LA STANGA !!NUUU, LA DREAPTAAAA !!! ».
Nu a mai durat mult si mingea captiva este eliberata din salcamul inamic, acoperisul garajului vatamat a scapat doar cu zgarieturi, batraneii cu gaturile uscate si fara voce…Copii au fugit catre alt teren, fara copaci prin preajma, batraneii si-au locul in fata geamului sau unii au preferat un somn de amiaza binevenit…
Un detaliu pe care nu l-am mentionat, dar caruia ii acord importanta cuvenita : printre copii neastamparati, era un baiat cu ochelari si o fizionomie aparte…Drepturile lui erau insa cu ale celorlalti, strigand si el cat mai aprins. Ce era de apreciat aici ? avea sindromul DOWN, dar se integra perfect alaturi de ceilalti, nu avea un « rol fortat »…
Ce am vazut eu acolo ? Da, se poate… tehnologia nu e totul, un copil poate sa profite de statutul lui, sa fie copil cu o minge de fotbal in fata blocului. Iar in fata acestui lucru nu ar trebui sa stea nici un impediment, nici macar un handicap…
Tu-ti mai aduci aminte cum era atunci cand erai copil ? Eu am savurat o dupa-amiaza incredibila ! Nu neg, si eu am strigat : MAI LA STANGA…BA NU, LA DREAPTAAA !!!...

Respect, dr_kruegeritza !