O alta copilarie

S-a scris destul de mult despre noile generatii de copii care sar practic peste o anumita etapa a dezvoltarii lor. Nu mai au copilarie, fiindca jocul din fata blocului a fost inlocuit de calculator, messenger, depresii si alte lucruri care nu au de-a face cu fiintele astea a caror varsta se invarte in jurul unei decade. Unde au disparut jocurile copilariei, batutul mingii, alergatul de la rasaritul soarelui si pana la lasarea intunericului ? Nu se mai aud mamici care striga cat le tine gura dupa copii care nu sunt de gasit deoarece nu se mai satura de alergat si mai ajung acasa doar ca sa manance cate ceva si sa o ia de la capat. Fuga se desfasoara acum in fata monitorului, joaca cu papusile s-a mutat pe calculator unde fetita dispune de mult mai multe optiuni pentru a manipula papusa, iar NFS-urile au inlocuit zgomotul masinutelor metalice plimbate pe toti peretii. Nu zice nimeni ca acesti copii ar trebui privati de tehnologie, insa, fir-ar sa fie, mai scoateti-i si in parc la joaca. Sunt pustii locurile de joaca in unele orase, desi se gasesc la fiecare colt de bloc. Am avut anul acesta sansa sa calatoresc destul de mult prin tara. Am vazut totusi si orase in care erau pline seara parcurile de parinti veniti cu copii la o plimbare pentru a lua o gura de aer curat. Deci se poate…
Imaginea parintilor insotiti de copii ma aduce la al doilea subiect pe care vreau sa-l ating cu acest articol. E binecunoscuta situatia romanilor plecati peste granite pentru a-si asigura un trai mai bun. Mai putin cunoscuta este situatia copiilor lasati in spate, desi subiectul a fost abordat destul de mult de catre media. Copii lasati in grija bunicilor sau a altor rude, asta in cel mai bun caz…mai rau este cand ajung sa traiasca langa niste persoane carora nu le pasa deloc de viata lor. Ajung sa creasca izolati sau suparati pe tot ce este in jurul lor, fiind lipsiti de caldura unui parinte sau, si mai rau, de caldura amandurora, fiind privati de ajutorul parintilor intr-o etapa foarte importanta a dezvoltarii si formarii lor. Tragediile unor copii care si-au luat viata din cauza unor parinti plecati au socat o tara intreaga, insa au fost uitate la fel de repede. Parintii plecati incearca in cele mai multe cazuri sa-si substituie lipsa trimitandu-le copiilor bani pentru ca acestia sa nu duca lipsa de nimic. Insa tocmai aici apare problema. Nu lipsurile materiale sunt adevaratele problemele ale acelor copii, ci prezenta unor parinti care sa le fie alaturi. O vorba buna sau o incurajare face mult mai mult decat zeci de euro trimisi saptamanal.

Despre calatorii in general…

“Niciodata nu facem calatoria pe credem noi ca o facem”.
-Ben Okri- “In Arcadia”
O carte numai buna pentru calatoriile lungi pe tren, mai ales cand nu ai nevoie sa cunosti toata povestea vietii persoanei de langa tine…chestie care ti se intampla destul de des (aici vorbesc din propria experienta ) daca esti student intr-unul din minunatele centre universitare din tara…
Sincer, consider ca cele mai dubioase locuri din lume sunt locurile in care este un du-te vino zilnic…ma refer aici la gari, autogari, aeroport, iar cireasa de pe tort o gusti dupa ce te urci, in timpul calatoriei .
Am inceput un an destul de dificil, din prea multe puncte de vedere…an terminal de facultate. Asta inseamna adio viata de camin !!!( care btw nu stiu dc dar parca anul asta sucks more than ever!!! Si eu am stat in fiecare an de facultate in camin, am trait cu diversi oameni si nu regret nici o experienta, oricare i-ar fi fost natura) .
Calatoriile catre locurile natale se raresc, mama zice gandeste-te ce faci cu viata ta master, job, a place to live…bullshituri de genul asta… Dupa mine viata ideala ar fi o calatorie aproape continua cu ghiozdanul in spate, cartea in mana si pixul si foaia in cealalta…dar asta inseamna idealul, ceva de neatins. Asa ca ramanem cu diploma in mana, jobul in cealalta, o garsoniera in care vecinii de deasupra asculta manele si sincer prefer sa ma opresc aici.
Mi-a fost greu sa accept ca am de luat niste decizii, ca am de renuntat la unele lucruri( damn it iar apare “tenta” aia de jurnal nenorocit). Dar asta o scriu asa ca o replica, pe care vreau si eu sa o sustin in continuare , indiferent de ce decizii iau, sa nu renunt la lucrurile care imi plac.

Nota de final : in timpul calatoriilor de orice natura multumesc tehnologiei si existentei tiparului.

Respect, dr_kruegeritza!

O dupa amiaza rupta de realitate…

Un oras mic (Urbea X ?!), o zi oarecare la sfarsitul verii. Un cartier linistit, ferit, locuit predominant de varstnici. Blocuri vechi, imbracate in tehnologia sec XXI- izolate, fatada noua, prea colorata. Desi striga a nou, miroase a vechi…Lucru confirmat de batraneii care stau pe banca din fata. Altii se feresc de soare, stau pe balcon, pe geam sau la povesti pe casa scarii.
In vizita ( sa zicem ca eu sunt Ionel, o varianta feminina cu mai putine boacane la activ ). Incerc sa citesc o carte, ascunsa dupa un termopan undeva la etajul 4. Ah liniste…( ce putin dureaza , doamne…)
Dintr-o data, strigate, agitatie, lumea scoate capul afara pe unde apuca. Deranjata de la o lectura prea putin interesanta, ma obosesc sa privesc si eu alaturi de vecinii mei temporari.
Scandalul de proportii din cartierul linistit si batran este declansat de o minge de fotbal…Imi dau jos ochelarii, cred ca azi nu vad bine cu ei…Ma uit mai atent pe geam si ma intreb daca asta se intampla azi, acum ( in 2008-ul asta…)
Un grup de copii, intre 7-13 ani faceau o galagie infernala. Jucandu-se in fata blocului ( greu de crezut in zilele noastre,nu ?!), nu erau mai mult de 10 la numar. Nu stiu cum reusesc ei sa–si arunce mingea in singurul salcam din fata blocului, aflat langa niste garaje…
Acum ca am pus la punct ce-i si cu scandalul, desfasurarea actiunii a parut desprinsa din cotidian.
Copii au inceput o galagie fara margini, ideile de salvare a mingii de la cel mai mic la cel mai mare copil prindeau contur prin zbierate, sa se faca siguri ca sunt auziti. Au inceput sa scuture salcamul, sa dea cu pietre in creanga vinovata. Pietrele nimereau insa pe acoperisul garajului, asa a inceput un minicirc…
Batraneii strigau la copii sa termine cu balciul, ca fac galagie, ca strica acoperisul…Copii plangeau si zbierau unul la celalat pentru minge, si mie inca nu-mi venea sa cred ca acei copii nu se aflau in fata unui TV sau a unui joc pe calculator, ci plangeau dupa o minge de 2 lei…
Dupa o ora de tambalau, apare un parinte (grabit sa ajunga la servici) cu o scandura de 2 m. Atmosfera se contureaza cu sfaturile batranilor si zbieratele copiilor : « MAI LA STANGA !!NUUU, LA DREAPTAAAA !!! ».
Nu a mai durat mult si mingea captiva este eliberata din salcamul inamic, acoperisul garajului vatamat a scapat doar cu zgarieturi, batraneii cu gaturile uscate si fara voce…Copii au fugit catre alt teren, fara copaci prin preajma, batraneii si-au locul in fata geamului sau unii au preferat un somn de amiaza binevenit…
Un detaliu pe care nu l-am mentionat, dar caruia ii acord importanta cuvenita : printre copii neastamparati, era un baiat cu ochelari si o fizionomie aparte…Drepturile lui erau insa cu ale celorlalti, strigand si el cat mai aprins. Ce era de apreciat aici ? avea sindromul DOWN, dar se integra perfect alaturi de ceilalti, nu avea un « rol fortat »…
Ce am vazut eu acolo ? Da, se poate… tehnologia nu e totul, un copil poate sa profite de statutul lui, sa fie copil cu o minge de fotbal in fata blocului. Iar in fata acestui lucru nu ar trebui sa stea nici un impediment, nici macar un handicap…
Tu-ti mai aduci aminte cum era atunci cand erai copil ? Eu am savurat o dupa-amiaza incredibila ! Nu neg, si eu am strigat : MAI LA STANGA…BA NU, LA DREAPTAAA !!!...

Respect, dr_kruegeritza !

Revolta fetelor zambitoare

Definitii oficiale pentru lider si conducator gasiti pe http://dexonline.ro/ .Nu vreau sa fac o analiza din nici un punct de vedere celor 2 termeni, desi exista o diferenta intre notiuni. Nu vreau nici sa le compar, nici sa-mi dau cu parerea in legatura cu ce e un lider sau un conducator. Am hotarat sa expun oarecum un exemplu propriu pentru o ilustrare a verbului « a conduce », desi mai mult ca sigur voi suferi anumite consecinte.
Se ia un grup de oameni, cu pasiuni comune, intr-o forma oarecum oficiala cu un nume oficial. Aceasta forma organizata apartine insa numai cu numele de o institutie publica, deoarece sprijinul acesteia se va dovedi a fi un simplu spatiu fizic, 4 pereti care sa fereasca de ploaie,vant si toate teribilitatile vremii. In mod normal, grupul are un presedinte, un conducator cred ca se potriveste cel mai bine in acest caz. Presedintele din exemplul nostru are experienta, are un renume care in mod normal ii justifica functia.
Ca in orice inceput, membrii grupului manifesta entuziasm, ganduri mari, planuri de viitor, sperand la un ajutor mai consistent din partea institutiei. Primul an trece , realizarile grupului sunt prea putin notabile, considerand planurile amanate pe urmatorul an. Notez ca presedintele in primul an sprijina grupul, participa intensiv,nu numai cu numele, desi multe din promisiunile lui raman in aer. Va suna oarecum cunoscut,nu ?
Ok, trecem la urmatorul an, unde intalnim un grup mai matur, asteptari ridicate, dar acelasi chef de munca. Presedintele in schimb, anunta de la inceput planuri minunate, nu departe de a fi revolutionare, evenimente oficiale…seamana oarecum a promisiuni electorale, dar nu ne bagam in politica, nu are legatura cu povestea noastra (Sau da ?).
Vreti sa va prezint finalul anului 2 ? Sincer,nu sunt prea multe de prezentat. Presedintele foarte ocupat, nu a avut timp de grupul respectiv, dar nici nu a lasat functia lui in grija altcuiva. Singurele evenimente din timpul anului au fost cand grupul a participat doar cu numele, cu fata zambitoare la reuniuni oficiale, interesele fiind insa in favoarea renumelui presedintelui. Fetele zambitoare au avut insa un gust amar la sfarsitul anului, cand nu au vazut nici o realizare.
Gustul amar inca a ramas…
Nimeni nu este de neinlocuit, cu toata experienta si renumele lui, nu luam acum in considerare cazurile exceptionale din istorie, deoarece nu e cazul nostru, nu vorbim nici de Mihai Viteazu, nici de Dalai Lama, cu atat mai putin de Gigi Becalli. Se putea un inlocuitor macar, sau renuntat temporar la activitati, dar fetele zambitoare sunt cele care alimenteaza gandirea conducatorului, pretandu-se la cerintele lui, facandu-l sa creada ca este de neinlocuit, ceea ce–l determina sa foloseasca acele fete zambitoare si in interese personale.
Da,recunosc, am fost una din acele fete zambitoare, momente in care am tacut au fost multe, desi argumente sa ma sustina am avut. E greu sa afirm ca de maine nu voi mai zambi de convenienta , sau ca voi da o lovitura de stat, dar am facut un pas inainte : mi-am dat seama ca nu vreau sa raman o simpla fata zambitoare (si pentru asta incerca sa face ceva mai mult…).

Tu vrei sa ramai o fata zambitoare in continuare ?
Respect, dr_kruegeritza!