S-a scris destul de mult despre noile generatii de copii care sar practic peste o anumita etapa a dezvoltarii lor. Nu mai au copilarie, fiindca jocul din fata blocului a fost inlocuit de calculator, messenger, depresii si alte lucruri care nu au de-a face cu fiintele astea a caror varsta se invarte in jurul unei decade. Unde au disparut jocurile copilariei, batutul mingii, alergatul de la rasaritul soarelui si pana la lasarea intunericului ? Nu se mai aud mamici care striga cat le tine gura dupa copii care nu sunt de gasit deoarece nu se mai satura de alergat si mai ajung acasa doar ca sa manance cate ceva si sa o ia de la capat. Fuga se desfasoara acum in fata monitorului, joaca cu papusile s-a mutat pe calculator unde fetita dispune de mult mai multe optiuni pentru a manipula papusa, iar NFS-urile au inlocuit zgomotul masinutelor metalice plimbate pe toti peretii. Nu zice nimeni ca acesti copii ar trebui privati de tehnologie, insa, fir-ar sa fie, mai scoateti-i si in parc la joaca. Sunt pustii locurile de joaca in unele orase, desi se gasesc la fiecare colt de bloc. Am avut anul acesta sansa sa calatoresc destul de mult prin tara. Am vazut totusi si orase in care erau pline seara parcurile de parinti veniti cu copii la o plimbare pentru a lua o gura de aer curat. Deci se poate…
Imaginea parintilor insotiti de copii ma aduce la al doilea subiect pe care vreau sa-l ating cu acest articol. E binecunoscuta situatia romanilor plecati peste granite pentru a-si asigura un trai mai bun. Mai putin cunoscuta este situatia copiilor lasati in spate, desi subiectul a fost abordat destul de mult de catre media. Copii lasati in grija bunicilor sau a altor rude, asta in cel mai bun caz…mai rau este cand ajung sa traiasca langa niste persoane carora nu le pasa deloc de viata lor. Ajung sa creasca izolati sau suparati pe tot ce este in jurul lor, fiind lipsiti de caldura unui parinte sau, si mai rau, de caldura amandurora, fiind privati de ajutorul parintilor intr-o etapa foarte importanta a dezvoltarii si formarii lor. Tragediile unor copii care si-au luat viata din cauza unor parinti plecati au socat o tara intreaga, insa au fost uitate la fel de repede. Parintii plecati incearca in cele mai multe cazuri sa-si substituie lipsa trimitandu-le copiilor bani pentru ca acestia sa nu duca lipsa de nimic. Insa tocmai aici apare problema. Nu lipsurile materiale sunt adevaratele problemele ale acelor copii, ci prezenta unor parinti care sa le fie alaturi. O vorba buna sau o incurajare face mult mai mult decat zeci de euro trimisi saptamanal.
Imaginea parintilor insotiti de copii ma aduce la al doilea subiect pe care vreau sa-l ating cu acest articol. E binecunoscuta situatia romanilor plecati peste granite pentru a-si asigura un trai mai bun. Mai putin cunoscuta este situatia copiilor lasati in spate, desi subiectul a fost abordat destul de mult de catre media. Copii lasati in grija bunicilor sau a altor rude, asta in cel mai bun caz…mai rau este cand ajung sa traiasca langa niste persoane carora nu le pasa deloc de viata lor. Ajung sa creasca izolati sau suparati pe tot ce este in jurul lor, fiind lipsiti de caldura unui parinte sau, si mai rau, de caldura amandurora, fiind privati de ajutorul parintilor intr-o etapa foarte importanta a dezvoltarii si formarii lor. Tragediile unor copii care si-au luat viata din cauza unor parinti plecati au socat o tara intreaga, insa au fost uitate la fel de repede. Parintii plecati incearca in cele mai multe cazuri sa-si substituie lipsa trimitandu-le copiilor bani pentru ca acestia sa nu duca lipsa de nimic. Insa tocmai aici apare problema. Nu lipsurile materiale sunt adevaratele problemele ale acelor copii, ci prezenta unor parinti care sa le fie alaturi. O vorba buna sau o incurajare face mult mai mult decat zeci de euro trimisi saptamanal.